Zilele trecute l-am sunat pe un fost deținut politic. Voiam să îi fac o invitație la o conferință. Un prieten pe care îl rugasem să mă ajute să îl contactez mi-a dat direct numărul dumnealui de telefon. Citisem atâtea despre acest om și văzusem și filmulețe... Aveam niște emoții...
Mi-a răspuns cu modestie și cu bunătate de sfânt. L-am întrebat ce mai face și mi-a spus simplu că se uită la televizor și mai stă...și uite așa îi trece timpul. Un om care are atâtea să ne învețe așteaptă să-i treacă timpul, iar noi ne pierdem în atât de multe și de nesemnificative...
Ne plângem...docți...că nu avem repere, că tinerii nu au modele și uite că există sfinți în viață pe lângă care noi trecem...grăbiți și ignoranți. După zeci de ani de comunism și de un fel de postcomunism, știm prea puține despre iadul închisorilor din perioadele dictaturilor și despre Raiul din sufletul fiecărui pătimitor creștin.
Ne scârbim de România și de românism, noi, cei care prea puține am făcut pentru semenii noștri și îi uităm pe cei care și-au jertfit viața și/sau libertatea pentru bucuria de a fi români și fericirea de a fi creștini. Ne bătem cu pumnii în piept și trâmbițăm ori de câte ori credem că am făcut ceva bun, ne punem la colț unii pe ceilalți și ne împroșcăm cu noroi, murim de invidie când ceilalți reușesc sau ne umplem de slavă deșartă când Domnul ne ajută să împlinim ceea ce ne-am dorit.
Avem planuri pentru noi și urări ipocrite pentru ceilalți, iar grijile ne sunt egoiste frământări... Oh, mai sunt încă oameni, mai sunt! Să îi căutăm! Dincolo de simplul pensionar poate fi un om extraordinar și o comoară de înțelepciune. Oameni de orice vârstă, capabili de jerta de sine, mai sunt între noi. Să îi căutăm și să ne bucurăm de ei! Să îi jefuim de comorile sufletului și să ne împărtășim din bunătatea lor! Tâlhari de nestemate sfinte să fim și propriile comori să le adunăm în lumea sufletului!
Priviți! Mai sunt oameni. Chiar mai sunt.
